Parteneri

Centrul de Consultanţă şi Studii Europene este un furnizor de referinţă de cursuri de calificare, perfecţionare şi specializare. Centru este autorizat la nivel naţional de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul Naţional de Formare Profesională.

CCSE derulează peste 70 de cursuri de formare profesională, cursuri absolvite până în prezent de circa 14.000 de absolvenţi. Cursurile se adresează atât personalului angajat din sectorul public şi privat, cât şi persoanelor fizice, dornice să urmeze un curs de calificare profesională.

Mai multe informaţii puteţi afla pe www.cursuriccse.ro.

AltFactor produce aplicaţii educaţionale pentru instruire asistată de calculator. Abordarea pe care AltFactor o promovează pune accent pe un cadru modern şi flexibil pentru formare, un fundament pedagogic solid, o componentă informativă cuprinzătoare, interactivitate şi atractivitate.

Firma şi-a construit un portofoliu cuprinzător în domeniu, produsele sale fiind destinate atât mediului de afaceri, cât şi instituţiilor de învăţământ. Acesta include peste 1.500 de ore de curs în format multimedia, acoperind discipline şi specializări diverse.

Mai multe informaţii puteţi afla pe www.altfactor.ro.